Free to Play – documentar DOTA

De curând Valve a scos un documentar despre jocul DOTA. Mai precis despre primul turneu care a avut pus în joc un premiu semnificativ: 1 milion de dolari pentru echipa care ia locul întâi.

De departe cel mai mare premiu care a existat până atunci. Documentarul prinde foarte bine viața de gamer de la dezavantajele ei, familie, studii și timp piedut în ochii părinților, până la satisfacția de a câștiga competiția.

Documentarul vrea să scoată în evidență și faptul că gamingul în sfârșit și-a găsit un loc. De la turneele în sălile de net, la săli pline cu fani care plătesc bilete pentru a fi acolo și a își vedea favoriții în acțiune.

Mi se pare incredibil că s-a putut realiza lucrul acesta și că s-a ajuns la un asemenea nivel și încă crește. Pentru că premiul s-a mărit de la an la an pentru The International. Însă o să vedeți și un revers al medaliei în documentar, echipele care termină turneele sub locul 9 la The International pleacă acasă cu mâna goala, valabil și la alte turnee din timpul anului. Ce înseamnă asta? Timp enorm pierdut, lipsă de alte skilluri pentru a te putea reprofila și posibilitatea să nu ajungi niciodată bun la treaba asta.

Faceți cunoștință cu câțiva dintre cei mai cunoscuți jucători de DOTA și dacă ați mai jucat până acum (mai ales dacă jucați în conținuare DOTA 2, recomand) atunci o să vă placă cu siguranță filmul.

Are o durată de 75 minute.

Vreau să fac o paranteză și să spun că sunt dea dreptul încântat de produsele Valve. Toate jocurile pe care am pus mâna de la Valve (CS 1.6, CS:GO, CS Source, HL, HL2, DOTA 2) sunt făcute cu o atenție ieșită din comun la detalii și am fost incredibil de bucuros acum câțiva ani când am aflat că Valve va produce DOTA 2.

Aveți și un trailer pentru film:

Pe 26-27 aprilie la DreamHack Bucharest are loc un turneu de Dota 2 unde vor fi prezente 4 dintre cele mai bune echie ale momentului: Natus Vincere, Fnatic, The Alliance și Cloud9. Premiul are o valoare de 25.000 euro.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s